Un bărbat din Turda creează adevărate opere de artă din baghete de sticlă. Turdeanul Mircea Sin a lucrat timp de 25 de ani la Sticla Turda, dar de câţiva ani buni, a pus bazele unei afaceri pe cont propriu, iar acum, creaţiile sale sunt apreciate de foarte multe persoane.
Din materia primă pe care o achiziţionează din Germania, mai exact baghete de sticlă, Mircea Sin reuşeşte să creeze o gamă foarte variată şi complexă de obiecte. De la pahare cu pai incorporat până la scorpioni, raci sau şerpi, Mircea Sin le realizează cu foarte multă pasiune. Toate aceste obiecte sunt realizate prin topirea, suflarea şi apoi răsucirea sticlei, la temeparturi ce ajung şi la 1000 de grade Celsius.
„Am încercat mai întâi cu paharele, de exeplmu pahar cu un pai şi pahar cu două paie, şi am văzut că au fost pe placul publicului şi am început să confecţionez şi alte obiecte. De exemplu: suporturi cu lumânări, apoi am realizat zodiacul, fiecare zodie în parte realizată din sticlă. Şi la comanda clientului pot să mă adaptez, dacă a văzut sau are o idee mai deosebită, în urma unei schiţe pot să realizez acel obiect şi să am o cerere cât mai bună”.
Zeci de obiecte au fost create de-a lungul anilor de Mircea Sin. Printre acestea se numără căluţii de mare, scorpioni, şerpi, peşti, trandafiri, balanţă, ceteraşi, suport de lumânări sau chiar un pom de Crăciun cu globuri.
Alex Muntean
http://radiotransilvania.ro/un-turdean-transforma-sticla-in-adevarate-opere-de-arta/